Imobiliare sector 4
Ești interesat de piața imobiliară din Sectorul 4 sau din Zona de Sud? Trebuie să cunoști câteva aspecte fundamentale care te vor ajuta să explorezi mai eficient acest domeniu și să iei cele mai bune decizii, în cunoștință de cauză.
Compania imobiliară PREMIER Imobiliare a fost înființată în anul 1994 și a promovat constant și energic Sectorul 4, în special, și Zona de Sud la modul general, aducând în atenția tuturor avantajele pe care această arie bucureșteană le poate oferi rezidenților, investitorilor și antreprenorilor. Meritele sale sunt incontestabile și recunoscute fără echivoc de întreaga industrie de profil.
Garsonierele din Sectorul 4 sunt o categorie imobiliară cu totul specială deoarece sunt relativ rare (mai ales pe segmentul blocurilor vechi) și se află în preferințele mai multor categorii de cumpărători (tineri aflați la început de drum, seniori care doresc să își restrângă spațiul locativ). În plus, sunt investițiile cu cel mai mare randament, așadar atrag micii investitori, dar și marii investitori din piața de profil. În plus, migrația forței de muncă și a studenților spre Capitală pune o presiune puternică pe segmentul garsonierelor. În blocurile vechi, garsonierele se regăsesc preponderent pe strada Turnu Măgurele, zona Alexandru Obregia, zona Apărătorii Patriei, Brâncoveanu-Giurgiului, iar cele noi în Cartierul Nou Metalurgiei (inclusiv Metalurgiei Park) și presărate în imobile noi edificate începând cu anul 2015 pe principalele artere ale Sectorului 4. Garsonierele de închiriat și garsonierele de vânzare sunt, așadar, o atracție a acestei zone din metropola București-Ilfov.
Apartamentele cu 2 camere din Sectorul 4 reprezintă cea mai populară locuință urbană. Tinerii singuri (studenți, bucureșteni sau proveniți din localitățile învecinate), cuplurile la început de drum și chiar familiile cu copii aleg să investească într-o astfel de locuință din numeroase motive. Acest tip de proprietate oferă un echilibru perfect între spațiu și costuri de întreținere, fiind o investiție ideală pe termen lung. Apartamentele cu 2 camere în blocurile vechi din Sectorul 4 dețin cea mai mare pondere din totalul fondului locativ, iar cele din blocurile noi se regăsesc cu precădere în Cartierul Nou Metalurgiei (inclusiv Metalurgiei Park) și sunt presărate în imobile noi edificate începând cu anul 2015 pe principalele artere ale Sectorului 4. Așadar, apartamentele cu 2 camere de închiriat și apartamentele cu 2 camere de vânzare pot fi catalogate drept o atracție a acestei zone din metropola București-Ilfov.
Apartamentele cu 3 camere din Sectorul 4 sunt o soluție excelentă pentru familiile cu mai mulți membri și/sau pentru cei care au nevoie de spațiu suplimentar pentru diverse activități: lucrul de acasă, diverse hobby-uri sau pur și simplu pentru relaxare (de aici nevoia de un al doilea dormitor). Cererea pentru acest tip de proprietate este în creștere constantă în ultimul deceniu, iar ansamblurile rezidențiale noi de pe întreg cuprinsul Sectorului 4 vin să răspundă acestei cereri în creștere.
Apartamentele cu 4 camere în Sectorul 4. Familia modernă are nevoie de spațiu rezidențial din ce în ce mai mare. Pandemia COVID-19 a schimbat radical piața muncii, astfel încât numărul celor care lucrează de acasă a crescut exponențial. De asemenea, numărul celor care își petrec o bună parte din timp în interiorul locuinței este în creștere. Ca urmare, numărul solicitărilor pentru apartamente cu 4 camere de vânzare în Sectorul 4 a început să crească. Oferta fiind relativ limitată pe acest segment, mulți dezvoltatori imobiliari au conștientizat oportunitatea și au început proiectarea și edificarea unui număr mai mare de astfel de unități locative (sau răspund solicitărilor clienților de a alipi, încă din stadiul de proiect, două sau mai multe unități locative, cu scopul realizării unor spații mai vaste și a unor imobile cu un număr crescut de încăperi).
Case și vile în Sectorul 4 - un alt segment în care această arie din București devine din ce în ce mai atractivă pe piața de profil. Zonele preponderent cu case și vile de vânzare din Sectorul 4 sunt: Zona Brâncoveanu (între Șoseaua Giurgiului - Șura Mare - strada Drumul Găzarului - Bulevardul Constantin Brâncoveanu, precum străzile Alunișului, Stoian Militaru, Mixandrei, Rădului, Dumbrăveni, Prăsilei), Zona Apărătorii Patriei (între Piața Sudului, Șoseaua Berceni, Șoseaua Olteniței și strada Cheile Turzii: strada Măriuca, strada Gheorghe Conduratu, strada Marin Grigore, strada Muntele Mare, strada Orgu Tănase, strada Soldanului, strada Ciocănești), Zona Giurgiului (între strada Luica, strada Turnu Măgurele și granița de sud cu județul Ilfov: strada Drumul Bercenarului, strada Pogoanele, strada Acțiunii, Șoseaua Giurgiului - Dedeman), Cartierul Nou Metalurgiei (zonă creată relativ recent, începând cu anul 2015, unde se regăsesc blocuri cu regim mic de înălțime și case și vile noi, de diferite tipuri și dimensiuni. Cele mai importante artere secundare pe care se regăsesc oferte privind case de vânzare sunt: strada Drumul Binelui, strada Postalionului, strada Drumul Jilavei, strada Crețeștilor, strada Drumul Dealu Cucului, strada Odei), perimetrul Tineretului (Bulevardul Gheorghe Șincai - Calea Văcărești - Timpuri Noi), zona delimitată de Splaiul Unirii - Bulevardul Dimitrie Cantemir - Bulevardul Gheorghe Șincai.
Spații comerciale în Sectorul 4 - creșterea demografică din Zona de Sud, migrația forței de muncă spre această arie și interesul tot mai crescut pentru Zona de Sud fac ca cererea pentru spațiile comerciale de vânzare sau de închiriere să fie din ce în ce mai mare. Oferta pe acest segment este extrem de diversificată, mai toate arterele importante ale zonei având un fond locativ variat. Astfel, regăsim spații comerciale extrem de atractive ca poziție, trafic pietonal și varietate de oportunități comerciale pe Bulevardul Alexandru Obregia, Bulevardul Constantin Brâncoveanu, strada Turnu Măgurele, strada Emil Racoviță, Șoseaua Olteniței, Șoseaua Berceni, Bulevardul Gheorghe Șincai, Bulevardul Tineretului, Bulevardul Dimitrie Cantemir, Șoseaua Giurgiului și așa mai departe. În plus, zona nouă denumită Cartierul Nou Metalurgiei (inclusiv Metalurgiei Park) vine cu un lot extrem de mare de propuneri de spații comerciale de diverse tipuri și mărimi, pretabile pentru orice fel de activitate comercială.
Terenuri de vânzare în Sectorul 4 - o investiție sigură, ce nu a dezamăgit niciun cumpărător din 1990 până în prezent. Sectorul 4 este extrem de ofertant și la acest capitol, cu numeroase oferte în toate subzonele sale, pretabile pentru toate nevoile: investițională, rezidențială, dezvoltare imobiliară, lucrativă sau de orice altă natură. Latura de sud a Sectorului 4, cea spre care se va dezvolta evident această arie, oferă numeroase loturi de teren viabilizate, cu un enorm potențial pentru viitorul apropiat.
Vezi cele mai noi oferte de apartamente de vanzare in sectorul 4 ⇜