Mai multe autorizatii de construire, dupa ridicarea starii de urgenta

constructii       Numărul autorizațiilor de construire a început să crească începând cu a doua   jumătate a lunii mai, odată cu ridicarea stării de urgență. Astfel, potrivit Institutului   Național de Statistică, în luna mai, au fost eliberate 3.062 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. Acest număr este mai mare cu peste o treime față de cel din luna aprilie, dar mai mic cu circa 26%, faţă de luna mai 2019.

      Pe perioada primelor cinci luni ale anului au fost eliberate 13.997 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, mai puține cu 15% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.

      În luna mai 2020 faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, au fost eliberate cu 1071 mai puține autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale. Scăderea se reflectă în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-244 autorizaţii), Sud-Muntenia (-198), Sud-Est (- 191), Sud-Vest Oltenia (-134), Nord-Vest(-125), Bucureşti-Ilfov (-119) şi Centru (-87).
Creşteri au fost în regiunea de dezvoltare Vest (+27 autorizaţii).
În perioada ianuarie – mai, scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (-571 autorizaţii), Sud – Est (-520), Sud – Muntenia (-348), Nord – Est (-325), Centru (-321), Sud-Vest Oltenia (-237) şi Vest (-167). Creşteri au fost în regiunea de dezvoltare Nord-Vest (+15 autorizaţii).

 

Sursa: ARENAConstruct.ro