Ordonanţa de urgenţă privind implementarea programului Noua Casă a fost publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial: Prima Casă se transformă în Noua Casă şi pot fi accesaţi până la 140.000 euro

Guvernul a publicat săptămâna trecută, joi seara, în Monitorul Oficial ordonanţa de urgenţă cu privire la măsurile de implementare a programului Noua Casă. Beneficiarii acestui program pot fi cei care la data solicitării creditului garantat nu deţin în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia o locuinţă, indiferent de modul şi de momentul în care a fost dobândită.1 huse

De asemenea, cei care solicită creditul pentru Noua Casă sunt obligaţi să achiziţioneze o singură locuinţă prin creditul acordat. În ordonanţa de urgenţă este prevăzut faptul că avansul este de minimum 5% din preţul de achiziţie pentru toate categoriile de locuinţe, în care în care valoarea finanţării este de maximum 70.000 euro şi de minimum 15% din preţul de achiziţie al locuinţelor noi, în cazul în care valoarea finanţării este cuprinsă între 70.000 euro şi 140.000 euro.

Având în vedere că în contextul pandemiei de COVID-19 s-a generat o tendinţă de blocare a tranzacţiilor pe piaţa imobiliară, date fiind măsurile instituite în perioada stării de urgenţă, precum şi a stării de alertă, nu poate fi amânată reglementarea unor măsuri adecvate de sprijin în vederea asigurării accesului la finanţare, prin asigurarea unor produse de finanţare- garantare care şi-au dovedit în timp eficienţa şi efectele pozitive, mobilizatoare de fluxuri şi antrenante în economie“, se arată în Ordonanţa de Urgenţă privind măsurile în vederea implementării programului Noua Casă.

 

Sursa: Ziarul Financiar zf.ro