Piața Berceni-Olteniței revine în patrimoniul sectorului 4 după aproape 25 de ani: Primarul Daniel Băluță anunță lucrări de modernizare
Într-o postare recentă pe pagina sa de facebook, primarul Sectorului 4, domnul Daniel Băluță, a anunțat că, începând cu data de 18 septembrie, Piața Berceni-Olteniței revine în patrimoniul Sectorului 4 după aproape 25 de ani de administrare privată. Acest transfer marchează un nou început pentru piață, care urmează să fie supusă unor ample lucrări de modernizare și igienizare.
„Începând din data de 18 septembrie, Piața Berceni-Olteniței revine în patrimoniul Sectorului 4, după aproape 25 de ani. Evident, fiind administrată privat, piața nu a beneficiat de igienizarea și de modernizarea potrivită vremurilor în care trăim, așa că după ce o vom prelua, vom demara lucrările de modernizare și de punere în siguranță necesare pentru exploatarea conformă a acestui spațiu,” a declarat primarul.
Pe durata desfășurării lucrărilor, producătorii și comercianții de produse agroalimentare sunt invitați să își mute activitatea în una dintre celelalte piețe ale Sectorului 4, precum Piața Sudului, Piața Norilor sau Piața Progresul, unde sunt disponibile suficiente tarabe ce pot fi închiriate zilnic, printr-o procedură simplă și transparentă.
În ceea ce privește spațiile pentru carmangerii și alte activități economice similare, acestea vor putea fi accesate prin licitație publică, cu toate informațiile necesare disponibile pe site-ul oficial al primăriei, www.ps4.ro, la secțiunea „Anunțuri”.
În prezent, sunt disponibile spre închiriere 16 spații, dintre care 8 la Piața Norilor, 5 la Piața Sudului, 2 la Piața Progresul și unul la Piața Covasna, a mai declarat primarul Daniel Băluță.
Sursa foto: facebook Daniel Băluță