Vanzari foarte mari de locuinte si in luna Martie

Piața imobiliară a mers foarte bine și în luna martie a acestui an, potrivit datelor ANCPI. Pare că lumea își pune la adăpost economiile și le plasează în active imobiliare, considerate mai sigure decât alte forme de plasament.
De altfel, și practica plății în mare parte în numerar a achiziției de apartamente favorizează plasarea banilor ”de la saltea” sau din alte surse.

Astfel, la nivelul întregii țări, au fost vândute în martie 72.123 de imobile (terenuri, case, apartamente). Numărul lor este mai mare cu cu aproape un sfert față de cel din luna februarie.

ANCPI -

Vânzările au fost mai mari chiar și față de cele din luna similară a anului trecut, creșterea fiind de 15%.

Topul celor mai mari vânzări de apartamente este dominat în continuare de București, urmat de Timiș și Cluj. În luna martie, județul Brașov a devansat Constanța.

Cele mai multe vânzări de imobile (terenuri, case și apartamente) au fost înregistrate în București – 14.423, Ilfov – 4.626 și Cluj – 4.035.

Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Călărași – 456, Covasna – 459 și Sălaj – 485.

Și numărul ipotecilor a fost în creștere în luna martie.

Astfel, la nivel național, au fost 29.429 ipoteci, mai multe cu 2.164 față de luna martie a anului trecut.

Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 6.350, Călărași – 2.688 și Constanța – 2.415.

La polul opus se află județele Sălaj – 60, Covasna – 76 și Harghita – 83.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a treia lună a acestui an sunt Dolj – 878, Buzău – 755 și Bihor – 709.

TOPUL Vanzarilor de apartamente in martie

Județ - Nr. Unități Individuale 

BUCUREȘTI - 5,712
TIMIȘ - 1,304
CLUJ - 1,239
BRAȘOV - 955
CONSTANȚA - 835
ILFOV - 736
IASI - 712
BIHOR - 440
SIBIU - 394
PRAHOVA - 355
HUNEDOARA - 348
BACAU - 332
DOLJ - 324
GALAȚI - 305
ARAD - 299
MUREȘ - 258
SUCEAVA - 254
NEAMȚ - 252
ARGEȘ - 230
MARAMUREȘ - 210
SATU MARE - 183
HARGHITA - 181
VÂLCEA - 165
BOTOȘANI - 162
CARAȘ SEVERIN - 156
DAMBOVIȚA - 150
GORJ - 136
COVASNA - 131
BISTRIȚ NĂSĂUD - 124
BUZĂU - 121
MEHEDINȚI - 108
VRANCEA10533VASLUI - 103
SĂLAJ - 96
BRĂILA - 95
OLT - 88
ALBA8138TULCEA - 57
IALOMIȚA - 52
GIURGIU - 44
TELEORMAN - 38
CĂLĂRAȘI - 36

TOTAL - 17,906

 

 

 

Sursa:   arenaconstruct.ro