Apartamente Sector 4

Vino să explorezi o diversitate nemaiîntâlnită de oferte imobiliare pentru toate vârstele, dorințele și nevoile, apartamente în sectorul 4 pretabile oricărei categorii sociale. Un univers cuprins între Bulevardul Unirii și granița cu Orașul Popești-Leordeni, între Șoseaua Giurgiului și malul Dâmboviței.
Apartamentele din blocurile vechi se îmbină cu cele din blocuri edificate în epoca modernă, istoria se întrețese cu necesitățile vremurilor actuale, ofertele fiind reprezentate pe o scară a ultimilor 100 de ani, creând o paletă imobiliară extrem de atrăgătoare.

Sectorul 4 începe pe somptuosul Bulevardul Unirii, cu ale sale fântâni impresionante, curge în zona istorică de case boierești dinspre Patriarhie către Parcul Carol și se întinde apoi prin Bulevardul Dimitrie Cantemir către două imense oaze de verdeață ce umplu jumătatea sectorului: Parcul Tineretului și Delta Văcărești, apoi se îndreaptă spre cartierele sale tradiționale: Giurgiului, Brâncoveanu, Berceni și Olteniței, răsfirate ca degetele unei mâini, ca apoi să se termine în noile zone Cartierul Nou Metalurgiei și Apărătorii Patriei, acestea încheindu-se la granițele cu comuna Jilava și Orașul Popești-Leordeni, într-o explozie de blocuri noi.

Alexandru_Obregia_-_Fantana_Florilor_-_Nitu_Vasile_-_Noaptea

Această arie urbană este cea mai "la modă" subunitate administrativ-teritorială a Capitalei, prin prisma dezvoltării sale exponențiale, a investițiilor majore în infrastructură și obiective de interes strategic, ce au provocat o uimitoare regenerare urbană și un interes major al rezidenților și antreprenorilor.

Situat în Zona de Sud a metropolei București-Ilfov, între sectoarele 3 și 5, Sectorul 4 se laudă cu un număr de cartiere istorice, precum:

  • Unirii (un cartier ce demonstrează megalomania fostului regim comunist, dar și priceperea arhitecților acelei perioade. Din nefericire, mare parte din istoria și savoarea acestei arii au fost șterse de pe suprafața pământului, prin demolări brutale)

  • Tineretului: zonă cu totul specială, ce îmbină savoarea trecutului cu rigoarea arhitecturală post-decembristă, apartamente extrem de atractive edificate de regulă înainte de 1977, cu artere precum: strada Cuza Vodă, strada Tohani, strada Viorele, strada Poenari, Aleea Trestiana, strada Cărămidarii de Jos, strada Baladei, strada Piscului etc.

  • Văcărești: o mică zonă ce curge pe marginea Parcului Tineretului, cu imobile edificate după cutremurul din 1977, cu o arhitectură specială (strada Pridvorului, strada Secerei, strada Mărțișor, Mall Sun Plaza)

  • Olteniței: cuprinde o zonă extrem de atractivă creată de arhitecții vechiului regim, venind dinspre Șura Mare spre Metrou Constantin Brâncoveanu (strada Pădesu, strada Laloșu, strada Stoian Militaru, strada Pictor Ștefan Dumitrescu etc.), dar și pe marginea Deltei Văcărești (un mini-cartier similar, cu apartamente aproape perfecte: strada Cercetătorilor, strada Lunca Bârzești, strada Săvinești, strada Ionescu Florea)

  • Giurgiului (zonă cu un parfum aparte, ce oferă o paletă imobiliară extrem de diversificată pe arterele sale cochete: strada Tătulești, strada Spiniș, strada Lamoțești, strada Reșița, strada Alunișului, strada Huedin, strada Straja, zona Piața Progresul)

  • Brâncoveanu (una dintre primele zone reconstruite în sectorul 4, cu al său renumit microraion Nițu Vasile)

  • Berceni (ce își pierde în neant proveniența, controversată și demnă de un roman)

  • Apărătorii Patriei (zonă istorică ce a suferit transformări majore, fiind demolată și remodelată de regimul comunist. Își întâmpină clienții cu oferte imobiliare extrem de atractive pe: strada Părincea, strada Anton Bacalbașa, strada Ciochina, strada Voila, strada Stânjeneilor, strada Gârnitei, strada Govora, strada Tulnici, strada Frumușani, strada Măriuca, strada Panselelor etc.)

  • Cartierul Nou Metalurgiei: strada Aurel Persu, strada Drumul Binelui, strada Postalionului, strada Drumul Dealului Cucului, strada Drumul Jilavei, strada Drumul Crețeștilor etc.

În aceste cartiere se regăsesc preponderent zone rezidențiale cu imobile colective (apartamente), ce sunt deservite de nu mai puțin de 5 mari parcuri: Parcul Tineretului, Parcul Carol, Parcul Lumea Copiilor, Parcul Tudor Arghezi, Parcul Natural Văcărești (Delta Văcărești).
Paleta de apartamente de vânzare în Sectorul 4 este extrem de diversificată, aici regăsindu-se orice tip, orice dimensiune și orice confort.

Sector_4

Fiecare tipologie de dorință sau nevoie își are corespondent în această paletă extrem de variată:

  • garsoniere simple și garsoniere duble, studio-uri (noua modă), apartamente cu 2 și 3 camere, apartamente cu 4 camere și chiar apartamente cu 5 camere (Bulevardul Alexandru Obregia și Șoseaua Berceni).
    Piața imobiliară din Sectorul 4 se baza pe moștenirea comunistă (și ce a rămas nedemolat de aceasta) până în anul 2010, când a început să se îmbogățească cu oferte imobiliare noi, dezvoltate de către dezvoltatori imobiliari privați.
    Compania imobiliară PREMIER, înființată în anul 1994, a pus accent pe acest nou segment, atrăgând și încurajând orice inițiativă privată. Astfel, au apărut brandurile imobiliare ce au mărit diversitatea imobiliară din Zona de Sud cu apartamente de toate tipurile, inclusiv cele speciale: apartamente cu curte proprie (grădină), apartamente pe mai multe niveluri, apartamente penthouse și așa mai departe.
    Dintre brandurile imobiliare care au îmbogățit patrimoniul de apartamente din Sectorul 4, parteneri strategici ai Companiei imobiliare PREMIER, enumerăm: Studio Plus Residence, Metropolitan Residence, Apollo Residence, Alpha Residence, Cavar Residence, Grand Urban Residence, Platinum Residence, Gama Residence etc.

Sectorul 4 este extrem de ofertant în ceea ce privește arterele sale, ce creează o rețea de transport foarte eficientă:

  • Bulevardul Unirii – renumit pentru fântânile sale unice, una dintre cele mai late artere din Europa
  • Bulevardul Tineretului – face legătura dintre zona centrală și cartiere, conectându-se cu Calea Văcărești până la Piața Sudului și, prin Bulevardul Dimitrie Cantemir, cu centrul Bucureștiului
  • Calea Șerban Vodă – legătura între Șura Mare și Bulevardul Tineretului
  • Șoseaua Olteniței – începe la Șura Mare și străbate sectorul până la granița cu Orașul Popești-Leordeni (unde se transformă în DN4 și străbate localitatea sub același nume, Șoseaua Olteniței)
  • Șoseaua Giurgiului – începe din același punct, Șura Mare, și străbate Sectorul 4 pe latura sa vestică
  • Șoseaua Berceni – începe de la Piața Sudului și străbate Zona de Sud până în Orașul Popești-Leordeni și mai departe către Comuna Berceni
  • Bulevardul Constantin Brâncoveanu – face legătura dintre Orășelul Copiilor și strada Turnu Măgurele
  • strada Nițu Vasile și strada Secuilor – creează conexiuni între Piața Sudului și Bulevardul Constantin Brâncoveanu
  • strada Emil Racoviță – conexiunea între Bulevardul Alexandru Obregia și Apărătorii Patriei
  • Șoseaua Vitan-Bârzești – creează legătura cu Splaiul Unirii și Sectorul 3
  • strada Drumul Gazarului – creează o legătură între Bulevardul Constantin Brâncoveanu și Șoseaua Giurgiului
  • strada Turnu Măgurele – o adevărată semicentură a Capitalei, împreună cu strada Luică, strada Iriceanu Ion și Șoseaua Vitan-Bârzești

Sectorul 4 are probabil cea mai bună rețea de transport în comun din Capitală, începând cu rețeaua STB și terminând cu cea de metrou, având 3 magistrale pe teritoriul sectorului:

  • Magistrala M2 (Berceni-Pipera): Metrou Tudor Arghezi - Metrou Berceni - Metrou Dimitrie Leonida - Metrou Apărătorii Patriei - Metrou Piața Sudului - Metrou Constantin Brâncoveanu - Metrou Eroii Revoluției - Metrou Tineretului - Metrou Piața Unirii
  • Magistrala M1 (cea mai veche magistrală din București): Metrou Piața Unirii - Metrou Timpuri Noi
  • Magistrala M7 (în proiect): va lega Piața Unirii de Piața Progresul

Vino să explorezi universul imobiliar al apartamentelor din Sectorul 4! Totul la doar un click distanță!

LOGO Premier Imobiliare Vezi cele mai noi oferte de Apartamente Sector 4