Garsoniere Tineretului
Vrei să achiziționezi sau să închiriezi o garsonieră în Cartierul Tineretului?
Este bine să fii informat complet înainte de a lua cea mai potrivită alegere. Consultă întotdeauna doar specialiștii în domeniu!
Din păcate, fondul locativ de garsoniere în Tineretului nu este foarte generos, motiv pentru care acestea se tranzacționează rapid de la anunțul de vânzare și la prețuri relativ mari. Așadar, consultă consilierii Companiei imobiliare PREMIER – cea care a scris istoria Zonei de Sud încă din anul 1994 – pentru a studia ofertele disponibile la vânzare-închiriere.
Zona Tineretului este una dintre cele mai savuroase zone din sectorul 4 și una dintre cele mai dorite și interesante din București. Poziționată la doar doi pași de kilometrul zero al Capitalei, pe marginea celui mai mare parc, Parcul Tineretului – care trăiește în aceste momente o a doua tinerețe și este considerat cel mai frumos din București. Acest cartier este delimitat la nord-est de Splaiul Unirii, la vest de Bulevardul Gheorghe Șincai și la sud de Parcul Tineretului (Bulevardul Gheorghe Șincai).
Această arie mai conține o arteră ce o străbate ca o coloană vertebrală, Calea Văcărești, una dintre cele mai importante artere din Zona de Sud, care face legătura și cu Sudul Capitalei, până în Cartierul Berceni, trecând pe la Delta Văcărești.
Cartierul Tineretului este actualmente un cvartal deservit excelent de 30 de artere (străzi, alei, bulevarde), dintre care trei sunt fundamentale pentru transportul din București: Bulevardul Gheorghe Șincai, Bulevardul Tineretului și Splaiul Unirii, și este deservit de două stații de metrou ce aparțin celor mai importante magistrale: metrou Tineretului (Magistrala M1) și metrou Timpuri Noi (Magistrala M3).
Acest areal corespunde din toate punctele de vedere cu principiile "Orașului de 15 minute", deoarece este deservit de obiectivele de interes general care asigură un nivel de trai la cele mai înalte standarde europene. Aici putem enumera: cele două piețe agroalimentare, ambele de înaltă ținută (Piața Norilor și Piața Timpuri Noi), Sala Polivalentă (cu multiple funcțiuni, spectacole, manifestări sportive și culturale etc.), Parcul Tineretului, Parcul Carol la doar câteva minute distanță, magazine, creșe, grădinițe, școli, presărate prin tot cartierul, universitățile de pe Calea Văcărești etc.