Apartamente Metalurgiei
Cauți un apartament în zona Metalurgiei?
Această zonă aparține de sectorul 4 – unul dintre cele mai moderne, verzi și digitalizate unități administrativ-teritoriale din București. Zona Metalurgiei se compune din două subzone principale:
-
Alexandru Obregia – cartierul tradițional, care se întinde din strada Emil Racoviță până în Bulevardul Constantin Brâncoveanu și are ca și coloană vertebrală Bulevardul Alexandru Obregia, de la renumita Fântâna Florilor până în strada Turnu Măgurele, ce mărginește zona în partea sa de sud. Aici regăsim preponderent blocuri construite înainte de 1977, blocuri cu 4 niveluri intercalate armonios cu cele având regim mare de înălțime.
-
Bulevardul Metalurgiei – zona nouă, care se integrează în Cartierul Nou Metalurgiei (în care este inclus și Metalurgiei Park) și care a fost dezvoltată începând cu anul 2010 de către parteneri strategici ai Companiei PREMIER – cea care a scris istoria imobiliară a Zonei de Sud. Acesta cuprinde arterele strada Aurel Persu, strada Drumul Binelui, strada Postalionului, strada Drumul Dealu Cucului, strada Drumul Jilavei, strada Drumul Crețeștilor etc. Blocurile noi edificate aici poartă semnătura unor importante branduri imobiliare, precum: Studio Plus Residence, Grand Urban Residence, Cavar Residence, Family Residence, Platinum Residence, Condominiul Sud All, Gama Residence, Z Park Residence și multe altele.
Dacă îți dorești achiziționarea unui apartament în Metalurgiei, trebuie să știi că în zonă se regăsesc multiple variante: garsoniere, studio-uri, apartamente cu 2 și 3 camere, apartamente cu 4 camere și chiar apartamente cu 5 camere (stradal pe Bulevardul Alexandru Obregia), apartamente cu curte proprie, apartamente pe 2 niveluri cu scară interioară, penthouse-uri, de diverse tipuri, suprafețe și compartimentări.
Garsonierele din Metalurgiei sunt relativ rare pe segmentul blocurilor vechi din zona Alexandru Obregia, strada Turnu Măgurele, Bulevardul Constantin Brâncoveanu. Acestea sunt căutate de mai multe categorii de cumpărători, cum ar fi: seniori care doresc să-și restrângă spațiul locativ, tineri aflați la început de drum, investitori etc. Presiunea asupra acestui tip de imobil a fost accentuată și de migrația forței de muncă, precum și de studenți. Pe segmentul blocurilor noi, acestea se regăsesc în număr mult mai mare în Cartierul Nou Metalurgiei, într-o paletă extrem de variată de tipuri, compartimentări și mărimi.
Apartamentele cu 2 camere din Metalurgiei sunt, fără îndoială, cele mai reprezentative, în numărul cel mai mare și cele mai populare locuințe urbane. Acest tip de proprietate oferă un echilibru perfect între spațiu și costuri de întreținere, fiind o investiție ideală pe termen lung și se pretează oricărui tip de utilizator. Apartamentele cu 2 camere dețin cea mai mare pondere din totalul fondului locativ. Cele din blocurile vechi se regăsesc în zona Alexandru Obregia, iar cele din blocurile noi se regăsesc exclusiv în Cartierul Nou Metalurgiei (inclusiv Metalurgiei Park) și, mai rar, în imobile noi edificate începând cu anul 2015 pe arterele strada Emil Racoviță, Bulevardul Constantin Brâncoveanu.
Apartamentele cu 3 camere din Metalurgiei sunt cea mai bună soluție pentru o familie. Cererea pentru acest tip de proprietate este în creștere constantă în ultimul deceniu. Ansamblurile rezidențiale noi din Cartierul Nou Metalurgiei sunt singurele în măsură să mărească fondul locativ existent și să răspundă acestei cereri în creștere.
Apartamentele cu 4 camere din Metalurgiei prezintă o ofertă relativ limitată în ambele subzone, cu un plus pentru zona Alexandru Obregia, unde întâlnim astfel de apartamente cochete și excelent compartimentate în blocurile cu 4 niveluri (strada Covasna, strada Stupilor, strada Vatra Dornei etc). Mulți dezvoltatori imobiliari au realizat oportunitatea imobiliară și au început proiectarea și edificarea unui număr mai mare de astfel de unități locative, unele chiar cu compartimentări mai vaste și pe două niveluri.
Sperăm că aceste informații să sprijine demersurile de identificare a unui apartament în Metalurgiei. Consilierii Companiei imobiliare PREMIER stau la dispoziție pentru orice informație și pentru a programa o vizionare (fizică sau online).
Compania imobiliară PREMIER a fost înființată în anul 1994 și a promovat constant și energic zona Metalurgiei-Alexandru Obregia și întregul sector 4, în special, și Zona de Sud, în general, aducând în atenția tuturor valorile pe care această arie bucureșteană le poate oferi rezidenților, investitorilor și antreprenorilor. Meritele sale sunt incontestabile și recunoscute fără echivoc de întreaga industrie de profil.