Inchirieri garsoniere sector 4 proprietar

Sectorul 4 deține un portofoliu relativ restrâns de garsoniere, iar identificarea unei oportunități pe acest segment devine o misiune dificilă fără sprijinul unui agent imobiliar specializat.

Garsonierele de închiriat în sectorul 4 se află în toate subzonele sectorului, dar sunt condensate în anumite arii.

  • Condițiile de trai pe care această unitate administrativ-teritorială le oferă. Sectorul 4 se află pe primele poziții în ceea ce privește nivelul de trai și implicarea autorităților în dezvoltarea Zonei de Sud pe toate planurile: calitatea sistemului educațional, infrastructura rutieră și de transport în comun, sistemul sanitar prezent pe întreg lanțul specific, numărul extrem de mare de spații verzi, parcuri, locuri de joacă pentru copii și zone de relaxare.

  • Prețurile rezonabile și raportul calitate/preț (raportat la alte sectoare din capitală).

  • Conexiunile facile cu centrul Capitalei și cu toate celelalte puncte de interes ale metropolei București-Ilfov.

Piața imobiliară din sectorul 4 cunoaște o evoluție extrem de dinamică. Dezvoltarea economică fără precedent a Zonei de Sud, migrarea forței de muncă și notorietatea în creștere a acestei arii geografice au determinat creșterea numărului de persoane care intenționează să locuiască aici. În plus, Compania imobiliară PREMIER – cea care scrie istoria Zonei de Sud încă din anul înființării sale – 1994, a promovat intens valențele deosebite cu care sectorul 4 își întâmpină rezidenții.

Sector 4

Pentru cei ce sunt în căutarea unei garsoniere de închiriat în sectorul 4, vă prezentăm cele mai importante detalii:

Închirierea unei garsoniere în sectorul 4 pare a fi cea mai potrivită achiziție pentru un tânăr aflat la început de drum, chiar și pentru o familie de tineri. În ultima perioadă, oferta s-a diversificat și au apărut garsoniere duble și varianta de studio, aceasta din urmă fiind un mixt interesant (și extrem de atractiv!) între o garsonieră și un apartament cu 2 camere. Un studio este compus dintr-o cameră open space (zona de zi cu living și bucătărie) și alta, separată (birou sau dormitor de mici dimensiuni), la care se adaugă, desigur, o baie, hol și balcon/logie în cele mai multe cazuri.

În sectorul 4 există câteva categorii de garsoniere de închiriat:

  • În imobile istorice. Acestea sunt în număr extrem de redus, disponibile în imobile edificate în perioada antebelică.

  • În imobile edificate până în 1977. Acestea sunt poziționate în: cartierul Tineretului, zona Bulevardul Alexandru Obregia - strada Emil Racoviță, zona străzilor Secuilor - Nițu Vasile, arealul format de Bulevardul Constantin Brâncoveanu - Șoseaua Giurgiului - strada Luică, pe strada Turnu Măgurele.

  • În imobile edificate în perioada 1977-1990. Acestea se găsesc în număr relativ restrâns, în imobile edificate în cartierele Apărătorii Patriei, zona Sura Mare, Metrou Constantin Brâncoveanu, zona Olteniței - Piața Sudului și uneori presărate printre imobilele construite în zonele vechi.

  • În imobile construite după anul 2010. Acestea aparțin, de regulă, unor ansambluri rezidențiale care au venit să îmbogățească fondul locativ limitat. Se află de regulă în Cartierul Nou Metalurgiei, în zona Apărătorii Patriei, dar și în celelalte subzone: Berceni, Giurgiului, Brâncoveanu, Turnu Măgurele, Luica, Tineretului-Văcărești, Piața Sudului, într-un număr mai redus. Aici apare diversificarea oferită de studio și garsoniera dublă.

Soseaua Oltenitei - PIATA SUDULUI

Contractul de închiriere trebuie semnat după obținerea înțelegerii între părți, dar înainte de începerea efectivă a locațiunii propriu-zise. Documentul este acceptat de cele două părți, sub semnătură privată. În plus, se recomandă autentificarea la notariat și înregistrarea contractului la ANAF, pentru o siguranță sporită în cazul disputelor privind plățile și daunele. Înregistrarea la ANAF conferă contractului calitatea de titlu executoriu. Contractul trebuie să conțină datele despre părțile contractuale, durata contractului și clauzele prin care sunt stabilite drepturile și obligațiile pe care le au locatorul și locatarul.

Obligațiile proprietarului sunt următoarele:

  • să predea locuința, împreună cu toate accesoriile sale, într-o stare corespunzătoare utilizării sale;
  • să efectueze toate reparațiile necesare pentru menținerea proprietății într-o stare bună pe toată durata închirierii;
  • să asigure „liniștita și utila folosință” a bunului pe tot parcursul închirierii, evitând orice ar putea împiedica, diminua sau stânjeni o asemenea folosință (cum ar fi vizitele neanunțate);
  • să garanteze contra tuturor viciilor imobilului care împiedică sau diminuează utilitatea lui, chiar dacă nu le-a cunoscut la încheierea contractului de închiriere: acesta poate fi obligat, astfel, să suporte despăgubiri pentru prejudiciile cauzate asupra vieții, sănătății sau integrității corporale a chiriașului.

Obligațiile chiriașului sunt următoarele:

  • să plătească chiria în condițiile stabilite prin contract;
  • să achite cheltuielile generate de utilizarea locuinței (întreținere, lumină, cablu, internet etc.), în afara cazului în care acestea au fost deja incluse în costul chiriei;
  • să folosească apartamentul potrivit destinației stabilite;
  • să remedieze defecțiunile care rezultă din folosința bunului închiriat și să informeze proprietarul despre necesitatea lucrărilor de reparații;
  • să permită vizitarea garsonierei de către proprietar, precum și de către persoanele care doresc să o cumpere sau să o închirieze;
  • să restituie apartamentul în momentul încetării contractului exact așa cum se afla în starea inițială, cu excepția daunelor firești survenite din cauza vechimii.

Cum se reziliază contractul de închiriere:

Cea mai des întâlnită (și simplă) modalitate de reziliere a contractului de închiriere este prin ajungerea la termenul înscris în contract. Dacă sunt situații în care una dintre părți (chiriașul sau proprietarul) solicită rezilierea contractului de închiriere înainte de termen, trebuie luate în considerare mai multe variante:

  • dacă perioada valabilității contractului este determinată, contractul nu se poate rezilia mai devreme decât prin acordul ambelor părți;
  • în cazul în care contractul de închiriere este încheiat pe o perioadă nedeterminată și prevede un termen de preaviz, acesta trebuie respectat de ambele părți;
  • dacă contractul este încheiat pe o perioadă nedeterminată, fără termen de preaviz, se transmite o notificare scrisă prin care se solicită încetarea contractului de închiriere și data de la care se dorește acest lucru;
  • rezilierea contractului poate fi solicitată de proprietar pentru neplata chiriei, caz în care proprietarul va reține garanția achitată de chiriaș;
  • rezilierea contractului poate fi solicitată de chiriaș pentru nerespectarea de către proprietar a obligațiilor stipulate în contract.

Închirierea unei garsoniere în sectorul 4 prin intermediul Companiei imobiliare PREMIER:

Închirierea unui imobil reprezintă o activitate relativ complexă, care necesită timp și cunoștințe de specialitate. Colaborarea cu acest brand nu poate fi decât de bun augur. Reprezentanții Companiei imobiliare PREMIER dețin expertiza acumulată în peste 30 de ani în domeniul imobiliar, cu brokeri specializați, care cunosc sectorul 4 și specificul acestuia și care au experiența necesară de a crea o punte de legătură între cerințele și nevoile celor două părți, ducând la finalizarea tranzacțiilor în cele mai corecte condiții.

LOGO Premier Imobiliare Vezi cele mai noi oferte de apartamente de închiriat